Societatea operează website-ul www.ezipper.ro.
În cadrul oricărei prelucrări efectuate total sau parțial prin mijloace automatizate, precum și în cadrul prelucrării prin orice alte mijloace decât cele automatizate a datelor cu caracter personal care fac parte sau care sunt destinate să facă parte dintr-un sistem de evidență a datelor, vă asigurăm că datele dumneavoastră sunt:
prelucrate în mod legal, echitabil și transparent;
colectate în scopuri determinate, explicite și legitime și nu sunt prelucrate ulterior într-un mod incompatibil cu aceste scopuri; prelucrarea ulterioară în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare științifică sau istorică ori în scopuri statistice nu este considerată incompatibilă cu scopurile inițiale;
adecvate, relevante și limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care sunt prelucrate;
exacte și, în cazul în care este necesar, să fie actualizate vom lua toate măsurile necesare pentru a ne asigura că datele cu caracter personal care sunt inexacte, având în vedere scopurile pentru care sunt prelucrate, sunt șterse sau rectificate fără întârziere;
păstrate într-o formă care permite identificarea dumneavoastră pe o perioadă care nu depășește perioada necesară îndeplinirii scopurilor în care sunt prelucrate datele; datele cu caracter personal vor fi stocate pe perioade mai lungi în măsura în care acestea vor fi prelucrate exclusiv în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare științifică sau istorică ori în scopuri statistice;
prelucrate într-un mod care asigură securitatea adecvată, inclusiv protecția împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale și împotriva pierderii, a distrugerii sau a deteriorării accidentale, prin luarea de măsuri tehnice sau organizatorice corespunzătoare.
Serviciile noastre sunt dinamice și introducem frecvent funcționalități noi, ceea ce poate necesita colectarea de informații noi. În cazul în care colectăm date personale cu diferențe materiale sau aducem modificări materiale modului de utilizare a datelor, vă vom notifica și este posibil să modificăm și această politică de confidențialitate.
Societatea va prelucrează datele cu caracter personal pentru următoarele scopuri:
Oferirea de informatii suplimentare referitoare la produsele / solutiile /serviciile GDPR 360 prin completarea formularului de contact;
Încheierea contractelor de vânzare pentru produsele / solutiile / serviciile noastre;
Marketing si publicitate;
În cazul în care intenționăm să prelucrăm ulterior datele dumneavoastră cu caracter personal într-un alt scop decât cel pentru care acestea au fost colectate, vă vom furniza, înainte de această prelucrare ulterioară, informații privind scopul prelucrării și orice informații suplimentare relevante solicitate de dumneavoastră care includ:
perioada pentru care vor fi stocate datele cu caracter personal conform criteriilor utilizate pentru a stabili această perioadă;
existența dreptului de a ne solicita în ceea ce privește datele dumneavoastră cu caracter personal, accesul la acestea, rectificarea sau ștergerea acestora sau restricționarea prelucrării sau a dreptului de a vă opune prelucrării, precum și a dreptului la portabilitatea datelor;
atunci când prelucrarea se bazează pe consimțământul dumneavoastră pentru prelucrarea datelor cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice, existența dreptului de a vă retrage consimțământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza consimțământului înainte de retragerea acestuia; dreptul de a depune o plângere în fața unei autorități de supraveghere;
dacă furnizarea de date cu caracter personal reprezintă o obligație legală sau contractuală sau o obligație necesară pentru încheierea unui contract, precum și dacă dumneavoastră sunteți obligat să furnizați aceste date cu caracter personal și care sunt eventualele consecințe ale nerespectării acestei obligații;
existența unui proces decizional automatizat incluzând crearea de profiluri, informații pertinente privind logica utilizată și privind importanța și consecințele preconizate ale unei astfel de prelucrări pentru persoana dumneavoastră.
Scopul de oferire a accesului la produsele/solutiile/serviciile Zipper Services S.R.L. – acestea fiind necesare pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte pentru a face demersuri la cererea persoanei vizate înainte de încheierea unui contract (art. 6 (1) b din GDPR);
Scopul de încheiere a contractelor de vânzare pentru produsele/solutiile/serviciilor noastre – acestea fiind necesare pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri la cererea persoanei vizate înainte de încheierea unui contract (art. 6 (1) b din GDPR);
Scopul de marketing si publicitate – acestea fiind folosite de către noi, in interes legitim (art. 6 (1) f din GDPR) sau în baza consimțământului acordat de dvs. (art. 6 (1) a din GDPR);
Scopul de securitate si paza pentru persoane si pentru birourile noastre (monitorizare video fără sunet) – acestea fiind folosite de către noi, in interes legitim (art. 6 (1) f din GDPR).
Scopul de recrutare pentru persoanele care transmit CV-uri in vederea ocuparii unuia dintre posturile disponibile in structura Zipper Services S.R.L. - pentru a face demersuri la cererea persoanei vizate inainte de incheierea unui contract (Art.6 (1) b din GDPR)
Pentru fiecare scop al prelucrărilor, avem nevoie de anumite date cu caracter personal din partea dumneavoastră, după cum urmează:
Scopul de încheiere a contractelor de vânzare pentru serviciile/ solutiile/ produsele noastre - [nume, prenume, adresa de email, număr de telefon]; Netransmiterea acestor informații va face imposibila încheierea unui contract de vânzare intre noi si dumneavoastră;
Scopul de marketing si publicitate - [nume, prenume, adresa de email, număr de telefon, date colectate din modulele cookies]; Netransmiterea acestor informații va face imposibila oferirea de către noi a unor campanii de marketing personalizate către dumneavoastră;
Scopul de securitate si paza pentru persoane si birourile noastre - [imagine]; Netransmiterea acestor informații va face imposibil accesul dumneavoastră in birourile noastre;
Putem combina informațiile personale cu informații despre tranzacțiile realizate de dumneavoastră in mediul online și in alte interacțiuni cu noi. De asemenea, putem combina informațiile personale cu informațiile pe care le primim din alte surse, cum ar fi parteneri de marketing, baze de date publice, pagini accesibile publicului pe platforme sociale și alte părți terțe.
In principal, va vom folosi informațiile pentru realizarea următoarelor activități:
Pentru a va contacta in legatura cu solicitarile dumneavoastră introduse in formularul de contact si oferirea posibilitatii unor discutii cu departamentul de vanzari Zipper Services S.R.L.;
Pentru a comunica cu dumneavoastră și pentru a vă trimite informații prin e-mail, poștă, telefon, mesaj text sau alte mijloace despre produsele, serviciile, promoțiile noastre, inclusiv comunicările de marketing despre care credem că ar putea fi de interes pentru dumneavoastră;
Pentru a comunica cu alte persoane utilizând informațiile de contact pe care le furnizați, cum ar fi atunci când desemnați o altă persoană ca destinatar al unui mesaj;
Pentru a vă face experiența de cumpărături mai ușoară, mai plăcută și mai eficientă;
Pentru a aborda problemele și a îmbunătăți produsele, mărcile, serviciile și tehnologiile noastre, precum și pentru a dezvolta noi produse, solutii și servicii;
Pentru a furniza servicii /solutii personalizate consecvente pe toate canalele și toate marcile/ brandurile noastre, inclusiv pentru a personaliza reclamele noastre, comunicările de marketing și ofertele;
Pentru a organiza evenimente locale;
Pentru a ne ajuta să aflam mai multe despre preferințele dumneavoastră de cumpărături;
Pentru a preveni, detecta, atenua și investiga frauda, încălcările de securitate și activitățile care sunt sau pot fi interzise sau ilegale;
Pentru a ne pune în aplicare termenii de utilizare sau alte politici;
Pentru a proteja drepturile, proprietatea, siguranța și securitatea companiei, angajaților, clienților și altora;
După cum credem că este necesar sau adecvat conform legii aplicabile, să răspundem solicitărilor din partea autorităților guvernamentale și să ne conformăm procesului legal.
menținerea și îmbunătățirea performanței produselor, menținerea în siguranță a sistemelor noastre și menținerea de înregistrări de business și financiare corespunzătoare;
perioada pentru care dumneavoastră v-ați exprimat consimțământul sau până când vă exprimați intenția într-una din modalitățile prevăzute în prezenta politică de a nu le mai păstra;
dacă este vorba despre date la care dumneavoastră aveți acces, datele vor fi stocate până când dumneavoastră le veți șterge. De ex. ștergerea contului de pe site-ul nostru.
Dacă datele dumneavoastră sunt considerate sensibile, atunci vor fi stocate pe o perioada mai scurtă;
Situația în care o lege prevede obligativitatea retenției datelor personale, pentru menținerea datelor relevante pentru o investigație sau date care trebuie să fie păstrate în cazul unui litigiu.
Perioadele de stocare ale datelor dumneavoastră cu caracter personal diferă in funcție de scopul pentru care sunt utilizate, după cum urmează:
Scopul de încheiere a contractelor de vânzare pentru produsele/solutiile/serviciile noastre - pentru o perioada de 3 ani.
Scopul de marketing si publicitate - [pentru o perioada de 3 ani pana in momentul in care obiectați interesul nostru legitim cu privire la aceasta prelucrare];
Scopul de securitate si paza pentru persoane si bunuri produsele/ solutiile pe care le comercializam - pe o perioada de 30 de zile de la data realizării acestor imagini/sunete
Scopul de recrutare - pe perioada procesului e recrutare pana in momentul in care va retrageti consimtamantul cu privire la aceasta prelucrare
Furnizorii de prestări servicii din domeniul IT, precum si toate societățile din aceste categorii de destinatari de la care Operatorul va contracta servicii si produse si care au luat masuri adecvate de protecție, conform prevederilor legale, pentru a asigura ca aceștia își respecta obligațiile privind protecția datelor cu caracter personal. In cazul in care persoanele împuternicite subcontractează o parte din activitățile care implica prelucrarea de date cu caracter personal, subcontractanții vor fi supuși acelorași obligații in ceea ce privește implementarea masurilor de securitate, tehnice si organizatorice prevăzute, de Regulamentul General UE privind protecția datelor, dar si a actelor normative interne aprobate in vederea implementării Regulamentului General UE;
Părțile contractante ale Operatorului, care au calitatea de operator asociat, pentru îndeplinirea unor servicii externalizate acestora;
Autoritățile statului pe baza competentelor acestora prevăzute de legea aplicabila;
Atunci când furnizați informații personale uneia dintre mărcile / unuia dintre brandurile noastre este posibil să împărtășim acele informații cu celelalte mărci / branduri ale noastre;
Putem împărtăși informațiile dumneavoastră furnizorilor noștri de servicii care gestionează informațiile despre clienți și care efectuează servicii în numele nostru, cum ar fi realizarea de promoții, trimiterea de mesaje către clienți, efectuarea de sondaje etc. Nu am autorizat niciunul dintre acești furnizori de servicii să facă alte operațiuni cu informațiile dumneavoastră;
Putem să vă împărtășim informațiile când colaborăm cu o altă companie pentru a oferi clienților noștri produse, servicii, concursuri sau promoții;
Este posibil să împărtășim informații despre dumneavoastră dacă este necesar sau potrivit, cu bună credință, pentru a respecta legile sau reglementările sau pentru a răspunde unei citații valabile, unui ordin sau unei cereri guvernamentale sau pentru a proteja operațiunile, confidențialitatea, siguranța, proprietatea sau drepturile Operatorului;
În cazul puțin probabil al unei vânzări sau al unei fuziuni a Societății/ companiei, informațiile personale ale clienților noștri și alte informații pe care le-am colectat conform descrierii din această politică pot fi printre activele transferate.
Datele dumneavoastră nu vor fi transferate in străinătate. In cazul in care datele dvs. vor fi transferate către alte societăți / entități din alte tari în afara UE/EEA, veți fi informat in acest sens.
Comunicarea dintre noi si dumneavoastra se poate realiza prin:
- Telefon, inclusiv SMS
- Posta electronica (e-mail);
- Feed /RSS (conexiune online pentru informare in timp real)
Dacă preferați să nu primiți informații promoționale, cum ar fi informații despre oferte speciale sau evenimente din una sau mai multe mărci/branduri, puteți să ne anunțați prin completarea formularului online din pagina de contact prezenta aici[ click aici ]. In cazul in care ati acceptat sa primiti newsletter de la compania noastra puteti sa va dezabonati cu un simplu click pe butonul de dezabonare.
Informațiile pe care le-am colectat de la diferitele dumneavoastră dispozitive pot fi combinate cu alte informații pe care ni le-ați furnizat, inclusiv detalii despre: informații salvate în contul dumneavoastră de client; istoricul tranzacțiilor cu mărcile/ brandurile noastre; cum folosiți site-urile, aplicațiile și serviciile noastre; produsele pe care le vizualizați sau servicii și caracteristici sau tehnologii in-store în care alegeți să interacționați. Putem folosi astfel de informații pentru a vă oferi experiențe mai adaptate și servicii și experiențe coerente pe toate dispozitivele dumneavoastră, după cum se explică în această politica de confidențialitate. De asemenea, putem utiliza aceste informații pentru a preveni frauda, cum ar fi identificarea momentului accesării contului dumneavoastră de pe un dispozitiv necunoscut sau furnizarea de oferte personalizate sau publicitate bazate pe utilizarea fiecărui dispozitiv și interacțiunile cu mărcile, serviciile și ofertele noastre. Consultați Politica de Cookies pentru a afla cum puteți exercita opțiunile privind urmărirea bazată pe cookie pentru a afla mai multe despre dumneavoastra alegerile dumneavoastră privind publicitatea online.
Lucrăm, de asemenea, cu companii terțe care utilizează tehnologiile de urmărire (inclusiv cookie-urile și etichetele pixelilor) pe site-urile noastre pentru a oferi publicitate personalizată în numele nostru și în numele altor agenți de publicitate de pe Internet. Aceste companii pot colecta informații în timp despre activitatea dumneavoastră pe site-urile noastre și pe alte site-uri, precum și despre interacțiunea dumneavoastră cu activitatea noastră de promovare și cu alte comunicări și folosesc aceste informații pentru a determina ce anunțuri vedeți pe site-urile și aplicațiile unor terțe părți. Aceste tehnologii și informațiile colectate despre dumneavoastră pot fi de asemenea utilizate pentru a vă urmări activitatea pe mai multe dispozitive. Pentru mai multe informații despre această practică și pentru a înțelege opțiunile dumneavoastră, inclusiv cum să renunțați la primirea acestor anunțuri personalizate, vizitați aboutads.info.
Rețineți că, indiferent dacă renunțați la ele, aceste tehnologii de urmărire pot să colecteze în continuare date și veți vedea în continuare anunțuri, dar acestea nu vor fi direcționate pe baza informațiilor colectate prin intermediul acestor tehnologii de urmărire.
Societatea are implementată o politica de securitate a datelor cu caracter personal, care este confidențială din motive de securitate. Vă asigurăm de faptul ca prelucrarea datelor dumneavoastră este realizată de personal instruit in acest sens, la cele mai înalte standarde de confidențialitate.
Facem tot posibilul pentru a vă oferi o experiență de cumpărături sigură și convenabilă. Avem anumite garanții fizice, electronice, contractuale și manageriale pentru a va ajuta la protejarea securității și confidențialității informațiilor dumneavoastră personale.
Când introduceți informațiile dumneavoastră personale pe site-urile noastre, folosim tehnologia de criptare pentru a vă proteja informațiile pe măsură ce acestea ne sunt transmise.
Dacă din orice motiv nu puteți accesa serverul securizat, vă rugăm să ne contactati la urmatoarea adresa de contact [ pagina contact ]
Pentru detalii suplimentare cu privire la activitățile de prelucrare efectuate, de către GDPR 360.RO, precum si cu privire la drepturile de care beneficiați in acest context, va rugam sa va adresați printr-o cerere in format electronic, prin e-mail către compnania noastra sau pe suport hârtie la sediul Societății, in Bucuresti, B-dul. 1 Decembrie 1918, nr. 1G, sector 3.
Solicitarea dumneavoastră va fi analizată si vi se va răspunde in termen de 30 zile de la primirea solicitării de către Operator. In cazul in care este vorba de cereri complexe sau foarte numeroase, acest termen se poate prelungi cu doua luni.
In egala măsură, aveți dreptul sa va adresați către Autoritatea de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), cu sediul in B-dul G-ral. Gheorghe Magheru 28-30, Sector 1, cod poștal 010336, București, sub forma unei adrese scrise, la sediul instituției sau prin e-mail la adresa anspdcp@dataprotection.ro. De asemenea, vă este recunoscut dreptul de a vă adresa justiției pentru apărarea oricăror drepturi garantate de legislația aplicabila in domeniul protecției datelor cu caracter personal, care au fost încălcate.
DATELE DE CONTACT ALE RESPONSABILULUI CU PROTECTIA DATELOR
Aveți posibilita tea de a contacta Responsabilul privind Protecția Datelor numit de Societate,
DPO: Tel: +40 747 055 703 / +40 213 404 638, E-mail: dpo@gdpr360.ro.